Ce sunt ranile emotionale?

Ranile emotionale, aceste enigme ale psihoterapiei, vor sa le cunosti mai bine... Ai si tu o rana emotionala? Daca o ai, atunci ce faci cu ea? Cine se ingrijeste de dansa? 

Ranile emotionale sunt un adevarat mit al mediului psihoterapeutic. De cand vorbim despre asa ceva, lumea a inceput sa isi spuna in soapta: te pomeni ca am si eu vreo chestie din-asta si acum toate imi ies pe dos fiindca mi s-a intamplat ceva in copilarie! Daca ceva nu merge bine in viata ta intima sau la servici, daca sotul nu iti intelege nevoia de afectiune sau de a face o plimbare pe inserat, daca seful ia masuri de reducere a personalului si taiere a sporurilor, toate astea s-ar parea ca reprezinta un bun prilej de a ne intreba daca nu cumva avem vreo rana emotionala care ne mentine in astfel de "relatii toxice" si ne impiedica sa ne afirmam. 

 Si atunci, in loc sa ne rezolvam problemele, adica sa ne implicam in crestere personala, in afirmarea de sine si in alte strategii din-acestea costisitoare, riscante si obositoare, ne apucam sa ne gandim... Nu cumva m-a muscat vreun caine cand eram mic? Nu cumva m-a trantit vreo bona sau vreun tractorist, care nu mai avea rabdare cu mine? Si de regula, da, reusim fiecare dintre noi sa descoperim astfel de incidente. Unii dintre noi au povesti destul de apasatoare legate de copilaria lor, altii in schimb prefera sa fie selectivi intr-un alt mod si sa isi aminteasca doar episoadele luminoase, reconfortante, mobilizatoare.

Astfel ajungem la un mare mister al mintii omenesti: cum de selectam fiecare dintre noi, numai anumite amintiri, cu o anumita conotatie, si dam uitarii tone de amintiri la fel de relevante? S-ar parea de exemplu ca in momentele triste tindem sa ne amintim lucruri triste care ni s-au intamplat, iar in momentele fericite amintirile sunt adesea mult mai placute. In general, amintirile evocate par a avea legaturi simbolice cu ceea ce ni se intampla acum si aici.

Dar ceea ce reprezinta cu adevarat o regula a modului cum operam aceasta selectie este chiar personalitatea noastra. De fapt personalitatea alege ceea ce doreste sa isi aminteasca pentru ca amintirile sa fie folosite in prezent in rezolvarea problemelor. Fiecare amintire vine cu o energie pe care o vom utiliza comportamental – frica, furia, increderea, tristetea... Aceste emotii-energie pot determina limitele noastre comportamentale sau in cazul fericit, ne pot duce dincolo de propriile limite. 

Ranile emotionale sunt vide de orice continut in absenta unui sistem de referinta. Asta ar insemna ca daca, prin absurd, toti copiii ar fi abuzati, atunci nimeni nu ar mai putea sa pretinda ca are vreo rana emotionala. Sau  dimpotriva, daca niciun copil nu ar fi abuzat, atunci chiar si pierderea unei jucarii ar putea deveni o rana emotionala (de fapt nu ma indoiesc ca exista persoane cu astfel de "rani emotionale").

Cu alte cuvinte, afirm faptul ca ceea ce a ramas dintr-o veche rana emotionala este mai curand o atitudine in raport cu provocarile,  ce apare sub forma pasivitatii depresive (auto-compatimire), sub forma anxietatii generalizate sau limitate la anumite situatii, sau sub forma furiei generalizate sau limitate la anumite situatii. Mediul familial este cel care se face vinovat de incurajarea acestor atitudini in locul increderii fertile.

Este deci de dorit sa pastram amintirile cele mai luminoase din trecut cele in care aparem competenti, capabili si plini de energie iar cei din jur, la fel. In ce priveste amintirile neplacute ele nu trebuie ignorate pur si simplu ci reconfigurate, astfel incat sa nu mai produca „scuze” si suferinta inutila. Aceasta igienizare a memoriei ne tine departe de afectiuni psihice si de stari persistente de neputinta care nu ne ajuta nici pe noi si nici pe cei din jur. 

Totusi, se intampla ca intreaga noastra identitate sa fie construita pe afirmarea neputintei ceea ce, in mod ideal atrage suflete nobile ce tind sa preia initiativa si sa ne rezolve toate problemele. S-ar spune atunci ca se cam merita sa faci rost de vreo cateva rani emotionale daca in felul acesta viata ta merge spre mai bine. Problema este ca acest obicei al auto-compatimirii ramane instrumentul principal de care dispunem si tindem sa plusam de fiecare data cand ceva nu merge. 

Imagina Detention imi apartine si se afla sub licenta CC BY-SA 2.0

Rime, B. (2007), Comunicarea Sociala a Emotiilor, editura Trei, Bucuresti.

Turliuc, M. (2007), Psihosociologia Comportamentului Deviant, editura Institutul European, Iasi

Shapiro, D (2009), Stiluri Nevrotice, editura Trei, Bucuresti

Ionescu, S; Jaquet, M; Lhote, C.; (2007) Mecanisme de Aparare, editura Polirom, Iasi