Puterea Imbratisarilor
Nu am scris acest articol pentru femei. L-am scris pentru toti barbatii care refuza sa participe la consilierea de cuplu "pentru ca ei nu sunt nebuni".

Ei bine, nu sunt un mare expert in psihosexologie. Sunt un "tip normal", din punctul acesta de vedere. Adica un tip complet retardat in ce priveste exprimarea afectiunii in intimitate, sau prin intermediul comportamentului sexual. Asta nu ar fi o problema. Cine ma place, ma accepta asa cum sunt, nu-i asa?
Problema este ca intalnesc in practica mea, tot mai frecvent, femei care se izbesc de acest zid al indiferentei masculine, al racelii si al lipsei de interes pentru satisfactia lor, de unde si pierderea increderii femeilor in cuplu si in sine. Nici macar nu va dati seama, dragi barbati, cate ati putea schimba punand putina afectiune in relatia voastra de cuplu.
Caci o femeie tratata cu indiferenta nu este o femeie fericita, iar barbatii, in ciuda tuturor eforturilor pe care le-au facut pentru a fi de folos familiei, pentru a castiga bani si a oferi un standard de viata, si in ciuda straduintei lor de a deveni niste exemple pentru odraslele lor, sunt inca atat de departe de a intelege sexualitatea feminina.
Aveti in schimb capul plin de false idei legate de performanta sexuala si despre cum apreciaza femeile cantitatea, nu calitatea raporturilor intime. Acestea sunt niste bazaconii pe care barbatii le folosesc pentru a-si justifica indiferenta fata de partenerele lor.
Am decis sa scriu acest articol, fara nicio documentare prealabila, fara ciorna, si fara vreo sursa de inspiratie, pentru ca ma aflu intr-un moment in care inteleg cat de importanta este afectiunea pentru partenerele voastre si cat de mult inseamna pentru ele sa primeasca un semn de asigurare a iubirii voastre, fie macar si prin intermediul sexualitatii.
Dragi barbati! Nu este ceva ce nu ati putea sa oferiti dar este totusi ceva de care va temeti atat de mult. Sa fie oare de vina cerintele despotice si fara loc de alternativa ale unei femei din trecutul vostru? Este acela momentul cand ati invatat ca o femeie nu poate fi inteleasa, nici luata in serios si pentru toate astea, nu merita sa fie fericita? Va rog sa va luati un moment si sa va intrebati serios daca lucrurile stau asa pentru voi.
Sau poate ca aveti de facut cativa pasi pe o cale spirituala pentru a intelege sexualitatea feminina si nevoia partenerelor voastre de afectiune? Daca ati face asta ati afla poate ca este la fel de importanta si fericirea aproapelui vostru si ca altruismul este cea mai inteligenta forma de a va iubi pe voi insiva. Da, se pare ca sexualitatea feminina este o chestiune care solicita civilizatie din partea voastra, solicita putina spiritualitate si putina incredere in sine. Dar nu sunt lucruri pe care nu le-ati putea face!
Aveti langa voi niste femei frumoase, minunate, care va stau alaturi la bine si la greu, care isi fac datoria fata de familie, de copii si fata de voi, fiindu-va credincioase cu pretul nefericirii lor. Nu ma refer la cele care fac pe interesantele si au pretentii absurde, la cele "sofisticate" sau la cele care va fac nervii prastie. Ma refer la femeile care, cu modestie si integritate, suporta zi de zi indiferenta voastra, in speranta ca intr-o zi veti deschide ochii si veti vedea ca si ele exista.
Haideti! Cat de greu poate sa fie?

Aceasta nu este o erectie. Este un print screen cu situatia statistica a Psihopediei, in luna Ianuarie. Ceea ce se poate observa, sugereaza faptul ca in data de 16 Ianuarie blogul Psihopedia a atins un record istoric de vizualizari - 811, intr-o singura zi. Cu toata sinceritatea, nu stiu cum s-a intamplat asta. Puterea Imbratisarilor este topicul pe care l-am publicat inaintea "exploziei", pe data de 14 Ianuarie, dar cu toate acestea nu a inregistrat decat 92 de vizualizari (fapt verificat de mine, acum cateva minute). O explicatie plauzibila ar fi aceea ca cititorii, atrasi de "Puterea Imbratisarilor" au simtit nevoia si placerea sa afiseze si alte pagini.
